MR. CHOCOLATE

a mea

2011-12-04T12:07:00.003Z

frumusețea se naște din ochii celui care privește. sau cel puțin, așa susținea un englez acum câteva sute de ani.
frumusețea este vârful muntelui pentru care ai urcat ore în șir prin noroi sau zăpadă, cu gândul doar la el. este amintirea unei zile din copliărie care te face să zâmbești. ori seara de ajun de Crăciun când vezi bucuria de pe fețele celor dragi atunci când își deschid cadourile pe care visaseră să le primească. frumusețea este o melodie care te face să uiți că afară parcă vine sfârșitul lumii sau că a doua zi ai de predat un raport infernal la serviciu, raport pe care nici nu te-ai apucat să îl scrii. este datul din coadă al cățelușei care te-a așteptat toată ziua să vii acasă pentru a o scoate la plimbare. ori dimineața de iarnă în care te trezești cu fulgi mari de nea bătându-ți în geam. sau apusul de soare pe o plajă pierdută. frumusețe este atunci când vezi doi bătrânei ținându-se de mână prin parc și atunci când întâlnești pentru prima dată în viață o persoană care este construită exact ca tine.
you are beautiful; because you are.

fără titlu

2011-11-23T23:02:00.004Z

îmi aleargă prin fața ochilor mii de gânduri care au ca destinație, după ce vor fi parcurs drumul până la marginea nemărginirii, același punct terminus. pe care însă, cel puțin pentru moment, aleg să nu îl desconspir.
trecuse ceva vreme de când nu am mai așternut cuvinte aici... scrieri proprii, mă refer, nu decupaje din tablouri fără semnătura mea într-un colț.
între timp, am devenit mai bătrân. din păcate nu și, implicit, mai înțelept. poate, însă, mai viu. mai plin de dorința de a mai aștepta, cu nerăbdarea și curiozitatea unui copil în ajun de Crăciun, pentru a descoperi ce surprize îmi pregătește clipa ce va să vină.
dar despre ce o să fie, îi dau cuvântul viitorului. care sper să fie multicolor. că de portocaliu, sincer, m-am cam săturat...

true story

2011-11-08T19:17:00.003Z

gânduri care fug

2011-10-02T10:42:00.004+01:00

falling out of touch with all my friends...
hope they're staying glued together;
I have arms for them.

take another sip of them,
it floats around and takes me over,
like a little drop of ink
in a glass of water.

get inside their clothes
with my green gloves
watch their videos,
in their chairs.

get inside their beds
with my green gloves
get inside their heads,
love their loves.

now I hardly know them
but I'll take my time.
I'll carry them over,
and I'll make them mine...

to be continued

life as a festival. at reading.

2011-09-06T23:02:00.008+01:00

the main gate
the national
and the thrilled fans.

înţelegere

2011-09-04T16:46:00.005+01:00

Las lumea să dispreţuiască

Ascunsa taină dintre noi.

Prejudecata omenească

Arunce-n cale-ţi cu noroi.



În faţa idolilor lumii

Nu plec genunchii, nu cerşesc.

La fel, cu tine, gândul nu mi-i

Nici să iubesc, nici să urăsc.



M-afund, fără să-mi caut rostul,

În chefuri, nici voios, nici trist;

Vorbesc cu prostul, cu neprostul,

Dar pentru sufletu-mi exist.



În larma lumii ne-ntâlnirăm,

O zi ca orice altă zi;

Fără de bucurii iubirăm,

Fără tristeţi ne-om despărţi.



Şi preţuim în viaţa toată

Doar oamenii, atâta tot;

Nu ne-om minţi noi niciodată,

Nici alţii a ne minţi nu pot.



          de Mihai Beniuc

forever after days

2011-08-30T23:10:00.003+01:00

on my feet I stand tonight, stand and step up to the life;
an extraordinary man, unbroken in the breaking light.

forever after days, stand and make myself a crown,
to the table I step alone, hold my own above the ground;
take my shot under the light, heroes come a common way,
pull myself into the sky, wrap me in the banner I made.

question

2011-08-25T19:36:00.001+01:00

what is there to be lost when you have already lost everything?
I want to start over, I want to be winning...

se poate

2011-08-21T17:42:00.004+01:00

doar ce m-am întors din concediu, pe care am ales să îl petrec în România. şi cu toate că, poate, voi fi criticat sau mi se vor aduce mii de exemple care să îmi contrazică vorbele, am trăit experienţe plăcute care mă fac să cred că o lumină la un capăt de tunel se zăreşte.
aici, însă, nu voi scrie despre cât de lung este tunelul sau despre cât de slab pâlpăie acea lumină. voi scrie despre un om care m-a făcut să zâmbesc fără să aibă un scop neapărat din a face asta. numele lui este mai puţin important, aşa că îi voi menţiona doar prenumele: Alexandru.
domnul acesta este taximetrist în Bucureşti. putea fi, însă, la fel de bine, dacă nu chiar mai bine, ziarist, profesor sau filosof. cu o modestie incurabilă (sper că şi uşor contagioasă) dânsul a spus că meseria pe care o practică îi oferă şanse nebănuite; de a cunoaşte oameni, de a învăţa de la ei şi de a-i ajuta.
prima oară m-am urcat în maşina dânsului în piaţa Romană. asculta rock fm, lucru ce mi-a atras imediat atenţia, dat fiind faptul că vorbesc despre o persoană de aproximativ 50 de ani. politicos, pe alocuri aristrocratic în vorbe, mi-a cerut permisiunea de a fuma. asta se întâmpla în propria sa maşină. şi de a da muzica mai tare. luând loc pe bancheta din spate, nu am observat detalii legate de îmbrăcăminte. acestea mi-au sărit, însă, în ochi în cele două dăţi ulterioare când ne-am întâlnit. cămaşă albă, cravată; dovezi ale unei culturi a bunului simţ şi ale respectului de sine. şi al celor din jur. în aproximativ o oră cât am petrecut în acel taxi, am vorbit despre artă, filosofie, mentalităţi, dragoste, geografie. practic, în preţul unei călătorii a intrat şi o lecţie de viaţă. lecţie de care îmi doresc să aibă parte cât mai mulţi oameni. şi, odată cu asta, mi-am dat seama că este posibil. şi că, poate, tunelul nu mai este atât de lung dacă maşina care ne poartă prin el este condusă de astfel de oameni.

about today

2011-08-21T17:09:00.002+01:00

Today
you were far away
and I didn't ask you why
What could I say?
I was far away
You just walked away
and I just watched you...
What could I say?

Tonight
you just close your eyes
and I'll just watch you
slip away

Hey, are you awake?
I'm right here.
How close am I to losing you?

un om.

2011-08-06T23:52:00.007+01:00

s-au împlinit 15 ani de la moartea bunicului meu. nu știu când s-au scurs, dar știu cât de mult îmi lipsește. a fost una dintre acele persoane pe care nu ai cum să nu le placi, care te farmecă de la prima secundă în care începe să îți vorbească și pe care, cu siguranță, nu o poți uita.
cel puțin, nu ușor.
tatae, cum îl alintam eu, a fost bunicul pe care și l-ar dori orice nepot de pe acest pământ. mi-a iubit bunica mai mult decât orice pe lume și cei 2 copii ca pe ochii din cap. iar pe mine... pe mine, unicul său nepot, pot spune că m-a răsfățat, m-a iubit, m-a educat, m-a învățat, m-a certat și m-a iertat în momentul imediat următor. mi-a pus temelia de nezdruncinat a ceea ce sunt acum.
era genul de profesor (de matematică) care te învăța tainele fracțiilor sau ale triunghiurilor dreptunghice purtându-te (pe lângă cele scrise în manual) prin Eminescu, istoria religiilor, astronomie și, inevitabil, terminând cu o glumă. era un filatelist pasionat și un colecționar de frumos. iar nepotul îi era nelipsit, cam oriunde s-ar fi aflat.
nu voi uita niciodată cum eram un țânc ce mergea din clasă în clasă, căutându-și nerăbdător bunicul ce avea ore, stârnind zâmbete deopotrivă pe fețele profesorilor și pe cele ale elevilor. nu mă certa niciodată, deși deranjam jumătate de liceu. sau cum mă lua pe genunchi, pe banca din balcon, seara și, aprinzându-și o țigară, îmi arăta stele de pe cer, fermecându-mă cu povești. sau timbrele, pe care le mânuia cu grija cu care o mamă își ține copilul în brațe. cum nu voi uita zilele petrecute la pescuit, când eram învăluit de o altă lume sau petrecerile din sufragerie, cu el în capul mesei și restul lumii privindu-l și ascultându-l magnetizați. sau după-amiezele când mă ruga să pun caseta cu cei 3 tenori, preferații săi, insitând ca, la Nessun dorma, să apăs butonul de replay.
tatae își purta părul grizonat mereu pe spate, iar cu ochii te privea direct în suflet. știa când făceam ceva greșit doar dintr-o simplă privire și mereu era cel care îmi lua apărarea.
aș putea scrie pagini întregi cu amintiri pe care le am despre el și care nu vor pieri niciodată. ceea ce contează cu adevărat este, însă, că sunt onorat și tare mândru că el a fost bunicul meu.

Ion Ciolac (1928-1996) a fost unul dintre marii profesori ai Colegiului Național Carol I din Craiova (înființat în 1826) care a îndrumat cu tact și competență zeci de generații de elevi. A fost un mare iubitor de cultură, un pasionat colecționar de documente vechi, cărți și timbre, o persoană care a insuflat elevilor săi dragostea pentru știință, adevăr și frumos. Din 1962, până la pensionarea sa, a fost director de studii și șef al catedrei de matematică. A avut un merit deosebit în păstrarea veșnic vie a istoriei Colegiului și a rolului cultural și educativ pe care Colegiul l-a avut de-a lungul întregii sale existențe.

we're half awake in a fake empire

2011-07-28T22:30:00.003+01:00

Turn the light out, say goodnight,
no thinking for a little while,
let's not try to figure out everything at once.
It’s hard to keep track of you falling through the sky...

restul e tăcere.

în viață

2011-07-26T21:01:00.006+01:00

nu trebuie să cauți dragostea perfectă, ci acea dragoste fără de care nu poți trăi.

gave the ocean what I took from you
so one day you can find it on the sand
and hold it in your hands again.

o duminică (aproape) perfectă

2011-07-24T23:45:00.013+01:00

de ce doar aproape? asta, poate, într-o postare viitoare. cert este că am avut parte de o duminică cum nu mai avusesem de ceva vreme. de ceva cam multă vreme.
totul a început cu croissant proaspăt și cafea fierbinte și bună. și un cer nesperat de senin. trebuia să înțeleg încă de la aceste detalii ce va urma. dar nu, eu așteptam ploaia, frigul, vântul. că doar este Londra și nu Barcelona (unde înfloresc ei, portocalii, în decembrie, darămite să fie cald vara).
am decis să rezolv problema clăii de păr din cap cu care, de ceva timp, nu mă mai înțeleg de nicio culoare. așa că am mers la prietenii mei algerieni. după deja normalul "hello my friend" (deși era prima oară când mă vedea la față frizerul respectiv), am asistat, amuzato-uluit, printre smocuri de păr ce cădeau la viteze amețitoare, la o ceartă de femei musulmane. la noi în Oltenia e declarație de dragoste cearta. e o discuție armonioasă și constructivă care se lasă cu îmbrățișări și săruturi. păi doamnele algeriene mai aveau puțin și scoteau iataganul una la cealaltă. dar s-au calmat. eu, tăind de pe listă încă o țară de unde nu îmi voi alege nevastă, dar mulțumit de tunsoare (putea să mă lase omul cu un singur smoc în vârful capului, că tot impresie de om mulțumit îi lăsam, doar-doar să scap nevătămat de acolo), m-am îndreptat către casă. convins fiind că mai rău nu se poate. și nu m-am înșelat.
pe la prânz eram, deja, în Tate Modern. dacă aveți în gând să veniți, vreodată, la Londra iar vizitarea acestui muzeu nu se află pe lista voastră, nu mai veniți. sau regândiți-vă planurile. pe lângă opere de artă care te lasă mut, o clădire plasată lângă teatrul lui Shakespeare și vizavi de catedrala St. Paul și care pare că nu se mai termină (și căreia i se va adăuga noul corp aflat în construcție!), aveți șansa unei cafele în, părerea subiectivă a unui împătimit al fenomenului, cafeneaua cu cea mai frumoasă priveliște din oraș.
din Tate, am plecat, zâmbind, către Primrose Hill. fermecător parc. puzderie de oameni întinși pe iarbă, bucurându-se de o (rară) zi superbă de vară londoneză (cam ca un final de aprilie în România). savurând cea mai bună (relativ, știu, dar dacă până și Jude Law spune asta, mare, negru pe alb pe o foaie aflată pe peretele localului, eu de ce nu aș putea să o fac la mine pe blog?) înghețată din Londra, am aflat că o prietenă a fost înscrisă de gazda sa în registrul medicului de familie cu numele (care, evident, nu este cel real) de utilizator de pe Facebook. gândindu-mă că în România asta ar putea creea o adevărată tendință, am răsuscit un zâmbet. și am trecut peste.
pizza făcută de italieni. în fața ta. un spectacol. am bifat-o și pe asta.
trebuia să se întâmple și ceva rău. și s-a întâmplat. în timp ce eu mă desfătam în oraș, colega mea de apartament muncea cu lacul născut de mașina de spălat care a decis, tocmai azi (au și ele dreptul la greve, nu?) să se strice. din nou.
dar ăsta din urmă e un detaliu, una dintre întâmplările inerente din viața fiecăruia. ce ne-am face, oare, dacă totul ar fi perfect? mereu? cred că ar fi cumplit de monoton. cu siguranță, această duminică nu mi s-ar mai fi părut aproape perfectă. ci doar banală, una dintre miile de duminici din viață.
pe când aceasta a fost, poate, cea mai frumoasă duminică din an. pentru mine.

10

2011-07-04T21:22:00.004+01:00

cum se pare că este la modă numărul 10 (vezi BAC-ul de anul ăsta) și cum s-a cam pus praful pe paginile blogului meu (din cauze pur obiective, evident. nu mai știu unde am pus pămătuful) am zis să dau curs unei invitații. nu știu exact ce va ieși, dar ideea este să scriu 10 lucruri care îmi plac și fără de care, zice-se, viața mea ar fi mai searbădă. să vedem, dară:

1. telefonul de sâmbătă dimineața cu ai mei, în care aflu că ei fac același lucru ca săptămâna precedentă și în care eu le spun că aici plouă. iar.
2. cafeaua de sâmbătă dimineață. poate cel mai relaxant moment al săptămânii. mereu cu muzică în surdină.
3. ceasul. oricare dintre cele 3. fără el la mână, mă simt dezbrăcat când ies din casă.
4. telefonul mobil. vezi punctul 3. cu mențiunea că am doar unul.
5. încărcătorul telefonului mobil. fără el s-ar duce naiba punctele 1 și 4...
6. geaca mea beige de fâș pe care aș purta-o oriunde (lucru pe care îl și fac...)
7. permisul meu de muncă. fără el chiar că s-ar duce naiba tot... pe această cale țin să aduc mulțumiri întregii clase politice din România pentru nesperata șansă pe care mi-a acordat-o de a trebui să explic fiecărui coleg în parte, membru UE, de ce am nevoie de așa ceva.
8. căștile mele. continuă să fie un prieten de nădejde în lupta cu sunetele nedorite de la birou.
9. portofelul. orice bărbat știe de ce.
10. cartela mea de metrou. londonezii știu de ce.

this is the one

2011-01-20T19:56:00.004Z

cum ştii că ţi-ai descoperit jumătatea perfectă? cum poţi fi sigur(ă) de faptul că cel sau cea care îţi stă în faţă este persoana? ştiu, din păcate, atâtea poveşti (sau cazuri, dacă aşa vrei să le numeşti) în care am auzit: ea este! pe ea o căutam! sau l-am găsit! pe el visam să-l întâlnesc! în care, peste puţină vreme, discursul s-a transformat în: îl urăsc! ori ce bine c-a dispărut din viaţa mea... încât totul devine vag, neclar, relativ. cam ca toată lumea asta în care trăim.
pentru bunicul meu a fost uşor. a cunoscut-o pe mamae (bunica mea) la facultate. şi a ştiut imediat. cum, de altfel, i-a zis şi tatălui lui, străbunicului meu: tată, o vezi pe fata aceea? ea este viitoarea dumitale noră. aici ar merita, poate, menţionat faptul că tatae încă nu vorbise vreodată cu viitoarea sa soţie până în acel moment. asta, însă, nu l-a împiedicat să o cucerească, să o ceară de nevastă şi să îi fie alături timp de încă 43 de ani. trăind o iubire fără fisuri, aproape ireală, coborâtă, parcă, din poveştile pe care mi le citeau amândoi când eram mic.
dar nu toţi sunt(em) aşa norocoşi ca ei doi. unii nici măcar pe jumătate sau pe sfert. cum rămâne cu restul mulţimii de suflete desperecheate? sunt convins că s-au scris valuri de cerneală pe tema asta şi că mă aflu pe marginea prăpastiei pline cu desuet, dar oare chiar există un semn, o definiţie, o ecuaţie de gradul doi sau vreo lege a fizicii care să te tragă de mânecă ori să-ţi aprindă un beculeţ deaspura capului (deşi mai bine ar fi în faţa ochilor, căci cu excepţia celor care stau în faţa unei oglinzi, cine oare vede dacă un bec este aprins dacă acesta se află deasupra capului său???) atunci când sufletul-pereche se află în faţa ta?

I have run, I have crawled
I have scaled these city walls
But I still haven't found
What I'm looking for.

o iubire alb-albastră

2010-11-11T02:18:00.005Z

Craiova e o echipă greu de iubit, dar, dacă ajungi să o iubeşti, nu-ţi mai iese din suflet. Suntem olteni, adică suntem munţi...

we are who we are

2010-11-09T12:10:00.004Z

"they say the eyes are the mirror to your soul. bullshit. it's the hands. they are the sign of a true gentleman."

how is it like not to feel anything and at the same time to be able to create masterpieces with the help of your soul? I sometimes wonder why people, often, so very often, creators of works of art that others stare at and would not even be able to describe in words, could be such insensitive or lack even the most common of manners. I tell it from the start. I am not about to hand out names. walking the streets, one can, at times, be a party to events that may change thoughts, mentalities. or people. as a whole. I once saw a singer, strolling. his melodies talk about love, women and all the shapes and forms they can take or come to life in. one young girl went to ask for an autograph. politely, with a smile on her face and pen and paper in her hands. he, as from another world, where signs of affection are perhaps outlawed, passed by, in an obvious change of pace, without even the slightest of gestures. almost infuriated his air dared to be breathed in and out by someone else. and I cannot help asking: where did he, then, find all those words to depict femininity and endearment, when, at such a pure display of affection, he remained cold and untouched?

people don't change. a gentleman would walk but never run.

cu tine

2010-11-05T13:29:00.001Z

Cu tine viaţa mea se luminează,
Cu tine hotărăsc a obosi,
Cu tine urc astenic spre amiază
Şi mă sfârşesc în fiecare zi.

Cu tine e-mpăcare şi e luptă,
Cu tine este tot şi e nimic,
Cu tine-mi înfloreşte lancea ruptă,
Cu tine sunt şi mare, sunt şi mic.

Cu tine totu-i parcă unt pe pâine,
Cu tine bradu-i brad, şi nu sicriu,
Cu tine astăzi mi se face mâine.
Cu tine mor pentru a fi mai viu.

Cu tine poezia mea există,
Cu tine chem zăpezi şi-alung zăpezi,
Cu tine nici tristeţea nu e tristă,
Cu tine eu te văd când nu mă vezi.

Cu tine sunt nedrept şi sunt dreptate,
Cu tine sunt gelos şi sunt gheţar,
Cu tine-ncep şi se termină toate,
Cu tine într-un schit apar - dispar.

Cu tine e lumină şi-ntuneric,
Cu tine zac să mă-nsănătoşesc,
Cu tine cubul redevine sferic,
Cu tine ce-i drăcesc e îngeresc.

Cu tine e mai rău şi e mai bine,
Cu tine reîncepe viaţa mea,
Cu tine e mai greu ca fără tine,
Dar fără tine nu s-ar mai putea.

de Adrian Păunescu (1943 - 2010)

is time running out or in?

2010-09-24T17:34:00.003+01:00

images speak louder than words

2010-09-22T12:47:00.001+01:00

Centrul pentru cultură contemporană Club Electro Putere din Craiova anunţă deschiderea a două evenimente de artă contemporană şi vă invită vineri 1 octombrie 2010, ora 18.00, la sediul din Calea Bucureşti nr. 56.

brainstorming through life

2010-09-21T18:27:00.004+01:00

If at first an idea does not seem absurd,
then there is definitely no hope for it...

without heart we would be mere machines

2010-09-17T13:51:00.002+01:00

when did you become you? what is your first remebrance of yourself as you are now? what makes you stop before you even had the chance to begin? do you take decisions with your heart or with your brain? what makes you extraordinarily unique and at the same time drives your striving to be among others like you? what makes you smile? what makes you you? who are you?

I think, therefore I am.... I think...

2010-09-13T16:17:00.011+01:00

Client: "Fiul meu era pe internet aseară şi era pe un site engelezesc."
Suport Tehnic:"Da, care este problema?"
Client: "Sfârşitul adresei se termină în 'uk'. Nu inseamnă United Kingdom?"
Suport Tehnic:"Da."
Client: "Formidabil - ştiam eu? A intrat in belele acum! A stat acolo vreo 10 minute! Cât ia ... pentru convorbiri in Anglia?"
Suport Tehnic:"Nu merge aşa. Puteţi să surfaţi oriunde fără să vă taxeze ca o convorbire internaţională."
Client: "Nu, sunt sigur că ... taxează mai mult. Nu ar avea sens să nu taxeze. Anglia e departe, ar pierde milioane."
Acesta dă telefon la ... . După câteva minute revine.
Client: "Într-adevăr aveaţi dreptate. Dar mai am o singură întrebare."
Suport Tehnic:"Da?"
Client: "Credeţi că mă taxează în plus dacă trimit email-uri internaţionale?"
Suport Tehnic:"Nu. Credeţi-mă."
Client: "Minunat. Fiul meu mai mare lucrează în Suedia. El ne trimite email-uri, dar imi era frică să îi răspund la ele, aşa că îi dădeam telefon."

aici

2010-09-09T17:29:00.000+01:00

aici ma învălui în ceaţă
peticit cu fărâme de dor
aici înot prin viaţă
până când învăţa-voi să zbor

aici mă plimb printre noi
ascultând minutele seci
aici mă ascund între ploi
luminat de nopţile reci

aici mă acopăr de sori
luna vrea înapoi să mă cheme
aici albul naşte culori
din negrul unui capăt de vreme

aici mă descopăr cu greu
în clipe fără timp şi măsuri
aici sunt acolo mereu
în lumea mea fără cusur

let's do loneliness in style...

2010-09-07T12:35:00.000+01:00

singurătatea nu este neapărat nocivă, filtrul propriei conştiinţe putând oferi răspunsuri altfel de negăsit. poate, însă, deveni un duşman omniprezent. asta, evident, dacă nu ştii să îi ascunzi armele sau să faci rost de altele mai bune. a fi singur nu trebuie să fie echivalent cu a te retrage într-un colţ, a te simţi părăsit de tot şi toate, a încerca să te refugiezi de ceea ce te înconjoară sau a uita să te bucuri că trăieşti. poate deveni un mijloc de a-ţi cunoaşte limitele, de a te (re)descoperi. singurătatea poate şlefui sufletul, la fel de bine, însă, cum îl poate fisura în moduri ireversibile...
„singurătatea este un lucru frumos, dar ai nevoie de cineva care să îţi spună că este un lucru frumos” Honore de Balzac

septembrie

2010-09-03T22:37:00.001+01:00

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilarie...

de Miron Radu Paraschivescu

neobosit

2010-02-19T12:37:00.000Z

trăgându-mi anii, tot mai grei, prin praf,
am palmele tocite;
aripile, prea vechi, le-am dat pe-un vraf
de vise ne-mplinite...

mă caut printre bucurii de ieri,
sorbind încet tristeţea;
ascuns după perdele de tăceri
îţi urlu frumuseţea...

l'amore conta.
conosci un altro modo per fregar la morte?

sometimes life gives you the finger

2009-11-27T11:48:00.001Z

viaţa are felul său, simpatico-diabolic, de a glumi cu fiecare dintre noi. menţionez că istorioara ce urmează este perfect adevărată şi că nu ascunde niciun substrat politico-electoral sau vreun atac la persoana implicată care îmi este prietenă. respectiva, fostă colegă de liceu şi facultate cu mine (nu îi voi da numele) s-a decis să se mute în Bucureşti acum ceva vreme, din motive pur personale. cum e o persoană activă, şi-a căutat un serviciu care să o atragă din toate punctele de vedere. după mai multe uşi încercate şi găsite încuiate, i-a fost deschisă cea a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989. s-au plăcut reciproc şi aşa a început o frumoasă relaţie de colaborare. toate bune până aici, veţi spune. şi probabil, în pragul plictiselii, vă/mă întrebaţi unde e ironia, gluma, partea cu râsetele. în continuare, vă răspund. trebuie specificat faptul că preşedintele respectivului institut sus-menţionat nu este nimeni altul decât Ion Iliescu. stau şi mă întreb cum a reacţionat acesta când a aflat că, prietena mea şi angajata dânsului poartă, în urma căsătoriei şi ulterior angajării sale în cadrul institutului dedicat revoluţiei din '89, numele de... Ceauşescu.

A change is clearly taking place.

2009-11-25T12:04:00.000Z

am renunţat în ultima vreme să mai scriu. aici, mă refer. am renunţat pentru că ceea ce mă înconjura m-ar fi împins să reaştern aceleaşi gânduri care au ajuns să mă obosească în ultimii ani. asta nu înseamnă că acum, dacă am decis să arunc aici cuvinte din nou, gândurile acelea s-au risipit şi e linişte. nu. am ajuns, doar, la simpla concluzie că ceea ce eu numesc Românie nu este ceva material. se află în mine, în anii petrecuţi aici, pierduţi sau câştigaţi, în momentele în care am râs, am fost trist, am sperat, am tăcut, singur ori alături de cei dragi. partea fizică a ţării mele nu va fi niciodată a mea. şi a mea, de fapt. am renunţat să sper asta. le-o las, aşadar lor, celor care se bat cu pumnul în piept că luptă pentru mine. le-o las pentru că am ajuns să înţeleg că cel mai deştept cu adevărat cedează primul. România mea va rămâne în mine, cu tot ce are ea mai frumos, oriunde aş fi, orice s-ar întâmpla. măcar aşa ştiu că de acolo nu mi-o poate fura nimeni. şi că pentru ea mă bat, în primul rând, eu.

and still I stand this very day
with a burning wish to fly away...

bună seara prieteni!

2009-10-26T11:54:00.000Z

"Salut oraşul copilăriei mele, salut Craiova, cel mai frumos oraş din lume! Mulţumim unei echipe de fotbal care, personal, m-a ţinut în viaţă. Este vorba de cea mai frumoasă echipă de fotbal din lume, Universitatea Craiova."
Cristi Minculescu

îl respect nu pentru cele de mai sus. sau nu numai pentru ele. ci şi pentru că a ştiut mereu să respecte un public care nu a tăcut niciodată la vreun concert Iris, pentru că mi-a îmbogăţit multe seri din adolescenţă cu muzica sa, pentru că l-a cântat pe freddie, pentru că nu ştie ce înseamnă a face playback, pentru că nu a uitat niciodată de unde a plecat şi unde va fi mereu primit cu braţele deschise, pentru că e suporter mai ales în momente dificile, nu doar atunci când echipa merge bine. pentru că, de fiecare dată când ne-am văzut, i-am fost prieten.

the land of choice. of no choice.

2009-10-18T16:35:00.000+01:00

m-am întors de câteva zile dintr-o călătorie (de serviciu; ştiu că sună pompos, dar... ăsta e adevărul) la Köln unde am participat, cu revista, la cel mai mare (din toate punctele de vedere) târg dedicat industriei alimentare la nivel european. oraş frumos, dom vechi, al doilea ca mărime din Europa, internaţionalitate, lume bună, mâncare şi mai bună, civilizaţie, Germania, autostrăzi. toate bune şi frumoase. de ce titlul, atunci? păi... pentru că, din păcate, a trebuit să mă întorc în Bucureşti şi asta s-a simţit nu doar prin aterizarea avionului şi mesajul într-o română comic de stâlcită a comandantului de bord care, binevoitor si politicos, ne ura o şedere plăcută în capitala României. o, ce bine ar fi fost să fie doar asta. dar nu. mai întâi, coada infernală (să-mi fie iertat şi aştept să fiu contrazis) de la control paşapoarte (am aterizat la Băneasa) pe care eu nu am mai întâlnit-o în cam 6 ani de incursiuni pe aeroporturi fie mici, fie mari de pe continent. exagerez, ziceţi voi. noi, cei care am stat 30 de minute la coadă aşteptând să intrăm în... România (ironic, nu?) am zice că nu. apoi ridicarea bagajelor. încă 40 de minute. coate, urlete, înjurături, că deh... să simţim că suntem, din nou, acasă. nu avea cum să se încheie aici. ar fi fost prea monoton. ies să fac comandă la taxi, cum primisem sfat de la domnul care mă adusese: "sunaţi la noi şi spuneţi numele şi că aşteptaţi la sosiri." zis şi făcut. sun eu. răspunde doamna. 542 în 3 minute. aştept. cuminte, cu bagajul în faţa-mi şi cu atenţia sporită. în jurul meu un individ păcălea o doamnă respectabilă care nu ne vorbea limba, spunându-i cât de ieftin se oferă el să o ducă până la universitate. 100 de euro. puţin mai departe, un balon cu ochi, pe la 50 de ani, vorbea la pertu cu o doamnă de peste Prut: "hai fată că te duc ieftin. dar ştiţi că nu am bani mulţi... cât ai? păi... 50 de euro şi lei moldoveneşti. eeeeee, păi lei moldoveneşti nu primesc. cu 50 de euro te duc până la gară, dar asta aşa că mi-e milă de tine..."
acum, stau eu şi mă întreb, în momentele astea de circ complet şi televizat pe toate planurile, de la şef de stat, guvern, parlament şi până la faimoasele partide politice, la care adun şi cele mai sus relatate... care să mai fie alegerea mea? pentru că, în acest caz, celebra "if you can't beat them, join'em" la mine nu prea ţine.
mă întreba un amic acum în Germania când îl primesc într-o vizită să-i arăt Bucureştiul. i-am zis: nu mai bine vin eu la tine, îţi fac eu cinste în oraşul tău şi zicem că suntem în România? răspunsul a stârnit zâmbete. din păcate, era serios. extrem de serios.

people are crazy. times are strange.

2009-09-08T09:54:00.000+01:00

This place ain't doing me any good
I'm in the wrong town, I should be in Hollywood
Just for a second there I thought I saw something move
Only a fool in here would think he's got anything to prove

I've been walking forty miles of bad road
If the bible is right, the world will explode
I've been trying to get as far away from myself as I can
You just can't win with a losing hand...

thanks Bob

p.s. se pare că Mr Dylan a trăit şi el ceva vreme prin Bucureşti...

The future is the shape of things to come

2009-09-01T10:01:00.000+01:00

The world is way to full of people whose notion of a satisfactory future is, in fact, an endless return to the idealized past...

love shall prevail

2009-08-31T08:59:00.000+01:00

după ani buni de „supremaţie”, după vreo douăzeci de vizionări (ultimele cam de prisos, dat fiind faptul că ştiam pe dinafară până şi melodia ce avea să însoţească, perfect aş adăuga, fiecare imagine...), filmul meu preferat (din prea multe considerente, majoritatea extrem de subiective) are de aseară un contracandidat destul de serios pentru poziţia de vârf. "love in the time of cholera" a reuşit ceea ce puţine filme reuşiseră până la el. să mă facă să mă regăsesc, măcar parţial, în poveste, în muzică, în trăirile unui fernando ariza excepţional jucat de bardem, în.. idee. cu riscul de a suna desuet, pueril şi redundant, m-am regăsit în... mine.

always believe

2009-08-18T13:30:00.000+01:00

there comes a time when a man has to stand up for what he believes.

speachless

2009-08-18T09:58:00.000+01:00

mi-am pierdut cuvintele

cu toate că le-aveam aici acum un timp

mi-am pierdut cuvintele

şi mă simt precum un sfânt fără de nimb

mi-am pierdut cuvintele

aş vrea să îţi ajungă ce mi-a mai rămas

poate doar minciuni

poate doar un suflet fără glas

vreau să mă ude marea în mijlocul oraşului

să simt că mă plouă pe dinăuntru

lumea asta oricum nu se mai învârte deloc aşa

cum ne-au învăţat la şcoală...

who knew?

2009-08-10T11:04:00.001+01:00

am învăţat că viaţa nu îţi dă mai nimic pe tavă şi că, în rarele momente în care o face, îţi cere în schimb mai mult decât ţi-a oferit iniţial;
am învăţat că un zâmbet poate cuceri lumi inexpugnabile;
am învăţat că a visa şi a se îndeplini se întâmplă mai rar decât a juca la loterie şi a câştiga premiul cel mare;
am învăţat că am prieteni adevăraţi pentru care aş face orice;
am învăţat că o melodie poate creea dependenţă;
am învăţat că oamenii nu se pot schimba decât aşa cum vor ei, nu şi cum şi-ar dori alţii;
am învăţat că tristeţea poate da naştere unor capodopere şi că fericirea se găseşte acolo unde te aştepţi cel mai puţin;
am învăţat că, cu cât încerci mai puţin, cu atât pierzi mai mult...

I smile when I'm angry.
I cheat and I lie.
I do what I have to do
to get by.
but I know what is wrong,
and I know what is right.
and I'd die for the truth
in my secret life.

2

2009-06-04T08:38:00.000+01:00

am doi colegi de muncă speciali. în unele momente deosebit de speciali, chiar.
întâmplarea face să fie amândoi străini. nu neapărat de România, pentru că vrând-nevrând, lucrează pentru o companie din ţara care ne ocupă tot timpul. doar de altă naţionalitate.

unul e spaniol. asturiano, ar sări imediat să sublinieze, în româna sa încântător de corectă după doar 2 ani de trai în Bucureşti. Miguel vinde publicitate, vorbeşte engleza mai bine decât 95 % dintre spanioli, româna mai bine decât 60 % dintre români şi japoneza mai bine decât aş putea eu să o fac vreodată în următoarele trei vieţi. pictează miniaturi, îţi face caricatura în cel mult trei minute (şi chiar seamănă!) cu orice obiect care lasă urme pe o bucată de hârtie şi practică tae kwon do (sau cum naiba s-o scrie). şi doar ce s-a căsătorit. cu o româncă, evident.

celălalt e francez. tare atipic, însă. Erwan (R1 cum se mai semnează) vinde şi el tot publicitate. altceva e însă fascinant în ceea ce îl priveşte. mai exact, cum a întâlnit-o pe Steph (cea care i-a zis da la starea civilă). Erwan a locuit şi muncit ceva vreme în UK, de unde şi engleza-i uneori extrem de upper received, alteori South of London like. reîntors în Lille-ul natal, a început să frecventeze un loc (conceptul e genial după părerea mea dar nu îl mai auzisem până să îmi zică el) în care, o dată pe săptămână, se organiza o seară lingvistică. mai pe şleau, erau mai multe mese, fiecare cu steguleţul unei ţări pe ea. te aşezai la masa cu steagul Italiei, de exemplu, toată seara trebuia să vorbeşti cu cei de la acea masă exclusiv în italiană. el s-a pus la masa cu steagul Marii Britanii. aşa a cunoscut-o pe viitoarea nevastă. cel mai drăguţ e, însă, că şi ea este tot franţuzoaică şi că în primele 2 luni de relaţie au vorbit (repet, sunt francezi) doar în engleză. şi încă o mai fac, deşi recunoaşte cu tristeţe, că destul de rar. C'est drôle, n'est ce pas?

I AMsterdam

2009-06-02T08:43:00.001+01:00

it was not my first trip there but it sure felt like that. the moment I went out of the Schiphol airport I said to myself: I am home... I go back now some years ago when just the thought of going there was the dream. well, the dream, as some do, turned real. lucky bastard, some might say. and I could not blame them.

amsterdam is the hub of all my desires and expectations of how a city should be. I have never, up to now, seen so many people enjoy walking down a street, smiling no matter the weather outside or the belated tram... I have never, yet I trust, been to an English mother tongue land, but still I've been to The Netherlands. It is absolutely amazing how everyone manages to answer even the most ridiculous questions so politely and in such an accurate English. or French. or German, I'd add.

going out of the main station (Amsterdam Centraal) a thing strikes you. it has to. it's a bike parking. with about 100 000 places. yes, your eyes have not misled you.
it's bicycles everywhere, in fact. and water. and 400 years old houses that look brand new.
everyone (more or less) asks me, whenever they find out I've just returned from A'dam whether I had smoked weed or been to the Red Light ladies. neither, nor I disappoint them each time. well, I smoked the first time I was there, some three years ago. but that's it, I'm afraid. no ladies. who, by the way, are half, as a percentage, Romanians...

now I have to tell about the Champions League final I was lucky enough to watch in a lovely pub in the midst of the Red Light. I arrived early, just to make sure I get a seat. at my table, a German and a Jew. so three Barcelona fans in a sea of Man United ones. or a pub full of them. take your pick. either one not a funny sight for me. I have to say at the first Barca goal some 100 eyes looked at me. when Xavi hit the post, everyone turned to me, of course, with a smirk on their faces. by the time it was 2-0, everyone had given up cheering for MU. at the end they all gave a big hand to Barca for winning and some came to me to congratulate me as my team had won... imagine that here. just do that. nooo wayyyyy.

amsterdam is the place where I would most definitely like for my children to grow up. I walked the streets at three a.m. and no one even looked strange at me.
Rembrandtsplein, the famous street artists square, full of welcoming restaurants of all sorts, the flower market, the Van Gogh and the Rijksmuseum (where Rembrandt is at home), the harbour, the third most important one in Europe, the Red Light with its unique temptations, the lit bridges over an Amstel so clean and odorless, the water houses, all these make up a fantastic place to be.
and, unfortunately for me, to miss.

facts not just words. save a life!

2009-05-28T21:14:00.000+01:00

so close and yet that far...

2009-05-06T09:20:00.000+01:00

deşi fizic m-am întors de câteva zile dintr-o călătorie în „capitala” Europei, mintea-mi cutreieră, încă, cochetele străduţe bruxelleze, admirând putinţa celor de acolo de a îmbina plăcut ochiului ideea de nou cu ce a rămas peste secole. e fascinant să vezi că, deşi nu ar fi ceva dificil de realizat dacă luăm puţin în calcul nivelul de bună-stare, lumea se plimbă pe stradă fără a încerca să epateze, cam fiecare, deşi berea e omniprezentă, porneşte de la gândul de a nu-l deranja pe cel de lângă şi, cel mai curios, mai toţi îţi zâmbesc firesc, răspunzând politicos şi într-o varitetate lingvistică ce poate ajunge frustrantă întrebărilor de turişti pierduţi precum un ac într-un car imens cu fân proaspăt. nu mai încerc să fac comparaţii cu ce trăim aici în cotidianul capitalisto-comunitar... e desuet. e doar frustrant să simţi că ai găsit locul în care îţi doreai să „te faci mare” şi să ştii că eşti acolo doar într-o scurtă vizită...

cât timp cerul e ALBastru, vom fi deasupra tuturor!

2009-04-09T10:43:00.000+01:00

aşa am crescut. nu pot să simt altfel.
aseară, deşi aflat la câteva sute de km depărtare, am trăit, simţit, urlat acolo, în mijlocul tribunei, sub stemă. pentru cine nu ştie, în craiova (şi aici mă refer la tot oraşul), se trăieşte pentru acest meci. e ceva greu de explicat, dificil de definit în cuvinte. dacă nu chiar imposibil. nu vreau să vorbesc acum despre alte partide, alte rivalităţi, alte sentimente. pot doar să afirm că exeprienţa unui craiova-dinamo e cu totul deosebită. şi poţi afla asta doar acolo, în mijlocul unui oraş care trăieşte diferit în ziua acestui meci. să vezi, auzi, simţi 30000 de oameni cântându-şi iubirea e ceva special. aici nu e vorba de ură, cum poate e percepută simţirea oltenilor faţă de dinamo. e vorba de revanşă, de dorinţa de răzbunare sportivă, de ideea de a arăta că, deşi singuri, putem învinge. e bătălia unei mentalităţi, regăsite şi trăite în acelaşi mod de zeci de generaţii.
aseară craiova a arătat că spiritul marilor echipe din anii 70-80-90 nu s-a pierdut. craiova a demonstrat că are caracter, atât în tribune, cât şi pe teren. caracter de învingător.

cântaţi şi voi, cântaţi cu noi
să-i încurajăm într-una
pe cei buni şi-ntotdeauna
alb-albaştrii să fie cei buni

put your lights... off

2009-03-25T09:31:00.000Z

at least for one hour, this Saturday at 8:30 p.m. for the sake of all.
we're all made of stars, anyway...

la vertigine non è paura di cadere ma voglia di volare

2009-03-23T09:08:00.000Z

„ţi-am iubit necunoscutul....
eu ţi-am upgradat sărutul...
ţi-am suflat cu dor pe gene..
Eu ţi-am alergat prin vene..
...trebuie să zbor...”

cred că dorinţa de a fugi de ceva înseamnă, de fapt, dorinţa de a fugi de tine însuţi şi, din păcate, de tine nu ai putea fugi nici dacă ai fi Speedy Gonzales...

There is science fiction in the space between me and reality

2009-03-16T09:40:00.000Z

sunt poveşti pe care le citeşti, cu ochi mari de copil, poveşti pe care le spui, de dragul zâmbetului larg al celui/celei care te ascultă, poveşti pe care din păcate (sau de ce nu, din fericire) le visezi şi... din ce în ce mai rar, poveşti pe care le trăieşti. am citit undeva cum că fiecare om ar ascunde în el o poveste. aş adăuga că fiecare om este, la rândul său, o poveste. multe, însă, rămân nespuse şi parcă şi mai multe neascultate. până la urmă, lumea nu e altceva decât o scenă imensă pe care toţi, voluntar sau nu, cu talent sau fără, ne jucăm rolul. cei mai mulţi, însă, cu sala mult prea goală... Marquez îşi începea un roman scriind că „ viaţa nu este cea pe care ai trăit-o, ci cea pe care îţi aminteşti că ai trăit-o”. eu vreau să îmi amintesc, peste ani, că mi-am trăit acea poveste mult visată în care am ucis balauri, am învins zmei şi am trecut peste mări pentru a trăi, fericit, alături de ea. pentru a o putea spune nepoţilor cu ochi mari, de copil, de dragul zâmbetului lor larg... şi oricui ar mai mai fi în sală. intrarea este liberă.

Leaving as students, ruining our lives, returning as adults

2009-01-16T13:29:00.000Z

those were the best days of my life...

the sadness is still there, my thoughts, even if not as often as one year ago, run to the same small and beautiful German city, as well as towards the so very many friends I made during my two semesters as an Erasmus.
I do not know whether I have returned more of a man but what is for sure is that I am richer inside, more open-minded and more conscious of me.

sometimes

2009-01-06T12:23:00.001Z

sometimes you lose something just for the sake of finding it back later on in your life. sometimes what you lose is gone for eternity and sometimes it comes back to you out of nowhere, like a Christmas miracle on an average night. there are times when only losing something makes you realize you were the owner of a thing others only dream of. a saying that goes around tells that if you love someone, let it free, for if it trully is yours, it shall come back to forever stay. some would say that finding something considered lost is but a matter of sheer luck; I would add a drop of destiny to that. and a touch of divine intervention.

al dumneavoastră

2008-12-22T08:57:00.000Z

a mai trecut un an. lung, dificil, deseori fără vlagă, alteori prea în viteză. un an cu schimbări, unele nedorite, altele impuse, câteva sperate de atât de mult timp. un an în care m-am regăsit, după destul de multe căutări fără rost. un an în care zâmbetele şi tristeţea au băut din aceeaşi cană, deseori, parcă, în acelaşi timp. un an în care am reînvăţat să iubesc, să privesc înainte şi poate, cel mai important, înapoi. fără mânie.
la anul se împlinesc 3 ani de când m-am întors din Germania, 10 ani de la terminarea liceului, 29 de când m-am născut... feel I'm getting old before my time. promit să nu mă predau, însă. şi să rămân, pe cât posibil, acelaşi...

How long has it been?

2008-09-24T07:58:00.000+01:00

credo
nel rumore di chi sa tacere
che quando smetti di sperare
inizi un po' a morire...

broken skies

2008-09-08T08:46:00.000+01:00

should you be a sailboat, I would sail you to my shore each night...

viaţa

2008-09-04T09:11:00.000+01:00

nu trebuie măsurată în momentele în care respiri, ci în cele care îţi taie respiraţia

I thought that I heard you laughing
I thought that I heard you sing
I think I thought I saw you try

Wer hören will, muss fühlen

2008-08-22T07:35:00.000+01:00

a fair enough translation would be
those who want to hear, must feel first

dottore che sintomi ha la felicità?

2008-08-21T09:16:00.000+01:00

Ci sono momenti,
che passano in fretta,
il tempo che vola,
sa di sigaretta...

ti viene da prendere un treno
andare affanculo e lasciare tutto com'è…
ti viene da credere
da provarci ancora
continuare a lottare e dare il meglio di te
che qui non è facile.

aştept

2008-08-20T12:39:00.000+01:00

revista care se încăpăţânează să nu vină din tipar.
ora 16 să plec din acest birou care azi mă înconjoară în plictiseală.
seara să joc baschet, deşi tare îmi e că am uitat cum arată mingea.
sfârşitul de săptămână pentru a putea dormi cât vreau.
ziua de marţi ca să uit de România pentru o săptămână.

timepieces

2008-08-19T14:00:00.000+01:00

sunt momente când lumea de afară mă face să îmi doresc să stau între pereţii pe care îi numesc, uneori generic, alteori cu drag, acasă.
sunt alte momente când aş fugi. cu primul avion. fără să mă gândesc nici măcar o clipă la rezervarea unui bilet de întoarcere.
dar mai sunt momente când mă scutur de orice sentiment de respingere a ceea ce mă înconjoară (nu intru în detalii...) şi admir. închis în mine dar cu ochii larg deschişi, îmi dau seama că nu e chiar totul pierdut, că iarba nu e chiar mereu mai verde de cealaltă parte a gardului.
e greu departe, şi o spun din experienţă. nu spun că nu e frumos, civilizat, bine, mai bine, cel mai bine. spun doar că poate fi la fel şi aici.
dacă visez, treziţi-mă repede. prefer să o faceţi voi, decât un oarecare de pe stradă în cel mai brutal şi românesc mod...

a mai

2008-08-18T13:42:00.000+01:00

trecut o lună şi cu ea o altă revistă. am ajuns la a 3-a... nu prea conştientizez, sincer să fiu. dar uite că realitatea mă ciupeşte şi aşa îmi dau seama de prezent.
poveşti nu prea am. poate doar o amintire care mi-a străbătut gândurile acum câteva zile... ceva scris pe o uşă de universitate germană:
if your mind is closed, why do you open your mouth?
poate prea aplicabil României de azi, însă. de teamă să nu cad în desuet, nu continuu.
urmează concediul; sper să nu revin dezamăgit. dar asta în episodul viitor.

fidelity

2008-06-27T08:13:00.000+01:00

You bring colours into my so very bleak everyday life!

suppose I never ever saw you
suppose you never ever called
suppose I kept on singing love songs
just to break my own fall...

DOR

2008-06-18T14:19:00.000+01:00

am ajuns la concluzia că îmi este dor. dor de frumos, de linişte, de o melodie care să mă oblige să o fredonez obsedant timp de câteva zile, de un tablou la care să privesc, pierdut printre atingeri de pensulă vechi de câteva sute de ani, de prieteni (o, da...) care să mă facă să uit că, în realitate, am terminat de aproape 10 ani liceul, de o plimbare cu o Alfa neagră pe străzile înguste ale Veronei, de un Amstel înconjurat de felinare înroşite, de un meci la Mofleni (ce vremuri...) , de un râset copios după un banc spus de Ştefan, de o excursie, de Bielefeld, de Erasmus, de mine. sau, poate, îmi era doar dor să scriu...

fingers crossed everyone!

2008-03-12T10:56:00.000Z

gata. ieri a trecut. şi a apărut azi. iar azi încep un nou job. sau joc. ce frumos ar fi să şi câştig... măcar din când în când, deşi, sincer, nu mă gândesc decât la locul ăla pentru care primeşti coroniţă. dar nu-i aşa că nu vă miră? nu mă puteam schimba chiar aşa, peste noapte. rămân, în consecinţă, acelaşi perfecţionist, mândru, uneori stresant de nesuferit, alteori enervant de sociabil.

al dvs.,

Alin Ciolac

Editor

I hope you had the time of your life!

2008-03-11T07:16:00.000Z

I know I sure did!
thank you for the memories

when you lose something you can't replace

2008-02-28T07:51:00.000Z

but if I never try I'll never know
"just what I am worth"
and
I promise you I will learn from my mistakes!

p.s. să mă înverziţi frumos

february song

2008-02-21T20:21:00.000Z

These are the days it never rains but it pours

dragoste. să fi devenit un cuvânt atât de demodat? refuz să cred asta. şi, chiar dacă nu neapărat făţiş sau curajos, încerc să combat, să mă lupt cu oricine ar vrea să susţină ideea de mai sus. măcar cât încă mai zăresc bătrânei care de ţin de mână şi se sărută, uşor, pe buze; cât mai văd tineri care stau la coadă lângă o florărie pentru a cumpăra celebrul trandafir, de primă întâlnire, poate sau, de ce nu, de al treielea an de căsătorie; cât încă mai aud în autobuz, metrou, birou sau pe stradă câte un „te iubesc” sau un „îmi este dor de tine”; cât încă mai simt că în persoana de lângă mine se ascund şi visuri, gânduri, bucurii şi idealuri de-ale mele; cât încă de abia aştept să ajung acasă pentru a o vedea pe ea; cât încă mai sunt, la rândul meu, îndrăgostit; şi, cu universul drept martor, afirm că sunt!

LA MULŢI ANI, TATĂ!

2008-02-08T13:40:00.000Z

I've got the best father in the whole wide world!

baby, you're gonna be the one that saves me

2008-01-18T10:01:00.000Z

I don't believe that anybody
Feels the way I do
About you
Now!
and there are so many songs that I would like to sing to you...

try

2008-01-17T08:45:00.000Z

cuvinte îmi bătătoresc urechile;
timpul îmi ascute pielea;
lumina îmi netezeşte privirea.
mă arunc în tăcerea unui zâmbet,
agăţat de câteva clipe de ieri
şi ascult.

weird enough?

2008-01-14T07:57:00.000Z

mă plimb prin mine,
pe drumul dintre îngeri şi tine;
înconjurat de bucăţi de frumos
visez să zbor de sus în jos...

să fi fost atât de cuminte?

2008-01-11T10:03:00.000Z

am primit o maşinuţă-n dar!

old habits die hard

2008-01-07T09:05:00.000Z

I thought I bounce back quicker than most....

a song about my dreams

2007-12-13T08:17:00.001Z

when everybody loves me, I will never be lonely...

The hardest story that I have ever told...

2007-12-12T08:51:00.000Z

This is the way that I love,
like it's forever...

eu

2007-12-05T12:27:00.000Z

măcinat de ploi prea străine,
mă bate un vânt ce nu-l ştiu;
adormit pe la colţuri de mine,
mă trezesc îmbrăcat în pustiu...

îmi zburdă tristeţe prin vene,
lumina mă plouă umbrită,
înconjurat de-ale vremii troiene,
îmi ling tinereţea rănită...

Germania, 15.3.2006

remembrances

2007-12-04T07:47:00.000Z

one

2007-11-27T07:10:00.000Z

We'd gather around/ All in a room/ Fasten our belts/ Engage in dialogue/ We'd all slow down/ Rest without guilt/ Not lie without fear/ Disagree sans judgement...
We would stay and respond and expand and include and allow and forgive and enjoy and evolve and discern and inquire and accept and admit and divulge and open and reach out and speak up.
This is utopia; This is my utopia...
We'd open our arms/ We'd all jump in/ We'd all coast down Into safety nets/ We would share and listen and support and welcome/ Be propelled by passion, not invest in outcomes/ We would breathe and be charmed and amused by difference/ Be gentle and make room for every emotion.
This is utopia; This is my utopia...
We'd provide forums/ We'd all speak out/ We'd all be heard/ We'd all feel seen/ We'd rise post-obstacle, more defined, more grateful/ We would heal, be humbled, and be unstoppable/ We'd hold close and let go and know when to do which/ We'd release and disarm and stand up and feel safe.
This is utopia; This is my utopia...

un cadou

2007-11-21T08:37:00.000Z

de dimineaţă, o floare galbenă, frumoasă şi încăpăţânată s-a oferit să-mi ţină companie. s-a lipit de sufletul meu şi n-a mai vrut sa plece. să fi fost geloasa pe ziua mea, mi-am zis!? cred că da, pentru că ziua mea nu e, totuşi, în fiecare zi… e azi. şi a mai fost, puţin, şi ieri…

veronica bejan

I thought I was someone else...

2007-11-20T11:54:00.000Z

am făcut 27 de ani la serviciu. şi la serviciu, de fapt. la fel (asta ca să explic) cum Moşul vine o dată la grădiniţă şi o dată acasă, atunci când eşti copil. aşa şi eu. am împlinit duminică 27 de ani acasă şi încă o dată azi, în timp ce colegii îmi cântau acel cântecel. m-am emoţionat...

telling stories

2007-11-02T07:10:00.000Z

uneori le încurc. am destul de reala senzaţie că trăiesc printre Feţi-Frumoşi cu ale lor Ilene cu codiţe împletite, printre zmei şi spâni, printre fetiţe cu scufiţe roşii, regi, prinţese, mări şi ţări... şi că pe raft, prăfuite, stau, de fapt, cărţi care povestesc despre bancomate, despre staţii de autobuz, cartele magnetice, cafea aburindă, proiecte de terminat sau supermaketuri... sau poate nu. poate nu le încurc. poate chiar trăiesc într-o lume de poveşti în care iau în fiecare zi de pe raft, spre a le citi, aceleaşi cărţi... poate îmi trăiesc cu adevărat povestea...

pink martini

2007-10-29T08:41:00.000Z

m-am tot gândit ce să scriu. şi am tastat. pentru a şterge. până mi-am dat seama că ar fi de prisos. sau prea desuet. spun doar atât: extrem de frumos. am zâmbit, am fredonat, am dansat, am aplaudat. parcă prea puţin, însă, în comparaţie cu ce mi s-a oferit. şi, ca o completare, sunt perfect de acord cu clooney. no martini, no party!

friends

2007-10-25T07:24:00.001+01:00

oamenii au inventat unele cuvinte care, deşi scurte, ascund şi înglobează emoţii, sentimente, gânduri; uneori o viaţă. dacă nu chiar mai multe... prieten. ce este prietenul? prietenia? apare din contraste, din asemănări? din dorinţa de a te descoperi în altcineva sau din plăcerea de a vedea că cineva s-a regăsit în gândirea ta? octavian paler spunea că „prietenia este o iubire fără aripi”. dar ce aripi îţi cresc atunci când observi, cu zâmbet larg, că un prieten îţi scrie, te sună, doar pentru a întreba ce mai faci. după luni de tăcere. luni, poate ani. timp în care nu s-a schimbat nimic. prietenia este, cred eu, ca o carte pe care o regăseşti, ascunsă sub un pat şi pe care o citeşti de la semnul pe care îl uitaseşi pus... şi amintirile curg... prietenia este cafeaua băută sub soare de octombrie, este melodia pusă în Q doar pentru a o fredona în 2, sms-ul trimis după o victorie a Ştiinţei, pasa pusă perfect, pentru coşul victoriei, răspunsul la un beep, emoţia unei poze din liceu... prietenii sunt rudele pe care ţi le alegi. dacă eu am prieteni? mă pot lăuda că da!

astăzi

2007-10-19T06:59:00.000+01:00

de dimineaţă, pe drumul către serviciu, a plouat cu frunze.
watching the daybreak and it feels like rain...

savoir aimer (florent pagny)

2007-10-18T09:43:00.000+01:00

Savoir sourire,
À une inconnue qui passe,
N'en garder aucune trace,
Sinon celle du plaisir
Savoir aimer
Sans rien attendre en retour,
Ni égard, ni grand amour,
Pas même l'espoir d'être aimé,
Mais savoir donner,
Donner sans reprendre,
Ne rien faire qu'apprendre
Apprendre à aimer,
Aimer sans attendre,
Aimer à tout prendre,
Apprendre à sourire,
Rien que pour le geste,
Sans vouloir le reste
Et apprendre à Vivre
Et s'en aller.
Savoir attendre,
Goûter à ce plein bonheur
Qu'on vous donne comme par erreur,
Tant on ne l'attendait plus.
Se voir y croire
pour tromper la peur du vide
Ancrée comme autant de rides
Qui ternissent les miroirs
Savoir souffrir
En silence, sans murmure,
Ni défense ni armure
Souffrir à vouloir mourir
Et se relever
Comme on renaît de ses cendres,
Avec tant d'amour à revendre
Qu'on tire un trait sur le passé.
Apprendre à rêver
À rêver pour deux,
Rien qu'en fermant les yeux,
Et savoir donner
Donner sans rature
Ni demi-mesure
Apprendre à rester.
Vouloir jusqu'au bout
Rester malgré tout,
Apprendre à aimer,
Et s'en aller...

ne calificarăm

2007-10-18T07:11:00.000+01:00

după 8 ani de privit la televizor, după tristeţea de a fi în Germania pe perioada unui campionat mondial de fotbal şi de a fi întrebat în multe limbi (uneori atât de ironic, uneori cu reală surprindere) „dar România de ce nu e aici?”, în sfârşit echipa noastră s-a CALIFICAT! ei bine, dragii mei prieteni italieni, francezi, englezi, spanioli, acum vine rândul meu. oare voi veţi fi acolo...? un lucru e sigur. noi vom fi. şi nu vă aşteptăm cu flori. sper...

nopţile...

2007-10-17T07:18:00.000+01:00

există nopţi în care, dacă eşti norocos, baţi la uşa cuiva construit la fel ca tine; există nopţi în care radioul pare să fi înţeles perfect cine eşti de fapt şi nopţi în care ai o rană pe care doar un prieten ţi-o poate curăţa... sunt nopţi în care trebuie să stai treaz sau nu te vei mai trezi niciodată şi nopţi în care faci dragoste la fel ca pentru prima dată. nopţi care te fac să te crezi stăpânul unui tărâm numai de tine ştiut şi nopţi în care simţi că vei rămâne mereu la fel... azi-noapte eu mi-am visat iubita. în timp ce o ţineam în braţe.

why "mr. chocolate".

2007-10-16T12:54:00.000+01:00

în urma nenumăratelor întrebări şi din mult prea multă lene de a răspunde de fiecare dată în scris (deh...), am hotărât să scriu aici. totul. începe acum un an şi ceva. în germania. personaj decisiv: nicole; prietena mea la acea vreme care a vrut, într-o zi, să îmi afle numele de familie. la auzul alternanţei de sunete care formau „ciolac”, după câteva (destul de numeroase şi cam stresante, asta cu toată răbdarea mea) încercări de a-l pronunţa în forma sa proprie, nicole s-a hotărât. mr. chocolate.

Could you tell me one thing you remember about me?

2007-10-16T11:43:00.000+01:00

"Think of me enough to make it a memory". aşa scria pe o uşă dintr-o casă frumoasă... cu multe icoane şi parfum de linişte.
Come on color me in
Give me your blue rain
Give me your black sky
Give me your green eyes
Come on give me your white skin...

to be experienced!

2007-10-16T11:03:00.000+01:00

"Youth is not a time of life; it is a state of mind!" asta chiar dacă un vers spunea "youth is wasted on the young,/ before you know, it comes and goes. too soon." ca orice în viaţă pe care îl ai şi pe care începi să îl apreciezi abia după ce s-a pierdut... îmi ziceam, într-o discuţie cu un prieten, demult purtată, că atunci când se va fi scurs ultimul strop de copilărie din mine, atunci voi fi murit cu adevărat. cam filozofic, poate. dar continuu să simt astfel. şi să zâmbesc de fiecare dată când observ că mă pot bucura atunci când sar cu ambele picioare într-o băltoacă sau când mă schimonosesc spre a-mi distra prietenii. sau când cânt cu voce tare prin metrou... oare voi face la fel şi la 70 de ani? dacă voi mai fi pe aici, cred că da.

azi

2007-10-16T10:49:00.000+01:00

am primit prima lecţie în blogging. de la li care, după cum explică, m-a convins! se pricepe!